MAHMUDIA


Localitatea este situată pe malul drept al braţului Sf. Gheorghe, la poalele estice ale dealului Beştepe (242 m), care domină semeţ regiunile din jur cu cele cinci cocoașe ale sale.
În sat se ajunge urmând drumul judeţean Tulcea-Murighiol, sau drumul care porneşte dinspre Babadag, urmând ţărmul lacului Razim.
În zona localității, săpăturile arheologice au identificat urme de locuire geto-dacă, peste care se suprapune cetatea romano-bizantină Salsovia, din care a rămas numeroase fragmente de ziduri, şanţuri de apărare şi apeducte. Salsovia se afla pe un important drum roman, care trecea prin castrele de apărare ale graniței nordice a Imperiului Roman.
Se pare că întemeietorii satului modern au fost ciobanii transilvăneni, sosiţi în sec. XVIII. În 1832, sultanul Mahmud al II–lea a întărit aşezarea, a ridicat-o la rang de oraș şi a construit aici o geamie. În 1850, Ion Ionescu de la Brad dădea localitatea complet distrusă, după războiul ruso-turc. Românii, care erau majoritari şi după ce satul a fost repopulat tot cu mocani, au fost cei care au construit şcoala, în 1879, şi biserica, în 1864. Din cauza inundaţiilor din deltă şi de pe malurile Dunării, mulţi pescari ruşi-lipoveni s-au aşezat în Mahmudia, deoarece era o zonă mai sigură, ei adăugându-se populaţiei musulmane şi celei româneşti.
În 1896 se semnala o populaţie de 1215 persoane, alcătuită din 553 ruşi-lipoveni, 378 români, 146 turco-tătari, 89 evrei, 47 bulgari şi 2 armeni. Declinul economic provocat de conflictul  militar ruso-turc a fost destul de prelungit, el luând sfârşit abia odată cu deschiderea carierei de calcar siderurgic, care a schimbat fizionomia vechiului târguşor, populaţia cunoscând o creştere permanentă, până în zilele noastre. În anul 2002, în Mahmudia erau 2795 locuitori, alături de populaţia predominant românească trăind circa 520 ruşi-lipoveni, 55 ucraineni şi 20 de turci.