Murighiol

Numele satului este de origine turcă şi înseamnă lacul vânăt, probabil datorită culorii cenuşii pe care o capătă uneori apele lacului din apropierea satului. Localitatea este situată între malul drept al braţului Sf. Gheorghe al Dunării și lacul Sărăturile, arie strict protejată a ARBDD.
O necropolă descoperită pe teritoriul satului ascundea urme de locuire getică (sec. IV î.Hr.), iar dacă ţinem cont şi de aşezarea romană de la Colina (sec. II-III d.Hr.), putem vorbi de continuitatea locuirii în antichitate. Ruinele
cetăţii Halmyris, din sec. I-IV d.Hr. sunt o altă mărturie în acest sens. De numele acestei cetăţi se leagă şi sfârşitul tragic al primilor martiri creştini cunoscuţi în Dobrogea, preotul Epictet şi tânărul său discipol Astion. În jurul anului 290 d.Hr., cei doi propovăduiau noua religie pe aceste meleaguri, căzând victime intoleranţei împăratului Diocleţian.
La începutul sec. XIX satul era locuit de turci şi tătari, cei din urmă menţionaţi după 1856-57. Este vorba de refugiaţii de frica ruşilor, după războiul Crimeei. După războiul de independenţă, locul lor a fost luat, treptat, de ruşii lipoveni care au venit din Caraorman şi Uzlina, alungați de inundaţiilor care au afectat satele deltei în acea perioadă. Ulterior au poposit aici şi familiile de ucraineni. În 1883 s-au construit primăria şi biserica iar un an mai târziu şcoala. În 1896 satul era locuit de 692 ruşi şi 102 tătari şi dispunea de o şcoală şi de o biserică.
În 2002 localitatea avea 1425 de locuitori. Alături de majoritatea românească a populaţiei, exista un grup etnic de circa 430 de ucraineni, la care se adauga şi 16 turci.