Nufăru

Alte denumiri: Prislava, Prislavăţ, până în 1908; Domniţa Maria, între 1908-1948; Ada Marinescu, între 1948-1964.
Sat-reşedinţă de comună, Nufăru este aşezat la 12 km E de municipiul Tulcea, pe malul drept al braţului Sf. Gheorghe, fiind străbătut de drumul care leagă reşedinţa de judeţ cu comuna Murighiol.
Relieful este format din dealuri joase, aparţinând unităţii morfologice a Dealurilor Tulcei, cu altitudini care nu depăşesc 100 m, dealuri care iau contact cu lunca Dunării sub forma unor pereţi abrupţi de loess sau de roci mai dure.
Săpăturile arheologice au evidenţiat urme de locuire din perioada bizantină (sec. X-XIII d.Hr.). Cetatea Proslavița (Prislava), ridicată pe un promontoriu din apropierea braţului, a avut un rol important în desfăşurarea comerţului pe Dunăre, ea fiind distrusă în urma deselor năvăliri ale cerchezilor şi turcilor, probabil prin incendiere, deoarece arheologii au descoperit un strat gros de cenuşă, în perimetrul localităţii. Un turn al vechii cetăţi a fost degajat de pământ şi acoperit cu o construcţie cu pereţi din sticlă, chiar în centrul satului.
Proslavița este pomenită înainte de anul 970 în Cronica din Kiev (Cronica lui Nestor), care ne spune despre incursiunea realizată de cneazul Sviatoslav Igorevici în regatul bulgar, în urma căreia a luat 80 de oraşe de la
Dunăre şi s-a aşezat să cnezească în Preiaslaveţ, luând dări de la greci.

Pe o hartă franceză din anul 1800, satul apare menţionat sub forma Grislaw, probabil o preluare greşită de la Prislav. În 1849 satul este pomenit de polonezul Korsak ca având 30 de case, locuite de turci şi români. La doar un an, el apare şi pe lunga listă întocmită de I. Ionescu de la Brad, ca localitate distrusă de război. După cum se poate vedea, informaţiile sunt destul de contradictorii, dar acest lucru nu trebuie să surprindă, deoarece evenimentele se succedau cu mare repeziciune, iar oamenii se întorceau pe vechile vetre, imediat ce se termina ameninţarea.
După 1877 s-au realizat câteva construcţii importante, între care o şcoală (1879) şi o biserică (1885), cea din urmă adăugându-se uneia mai vechi,ridicată în 1859. În 1896 populaţia număra 554 persoane, majoritatea români, în vreme ce în 2002 existau 1062 de locuitori, toți români.