Minunile Deltei: caii sălbatici și pelicanii creți


MINUNILE DELTEI: CAII SALBATICI SI PELICANII CRETI
De la Jurilovca, peste ape, se gasesc doua dintre minunile Deltei Dunarii: caii salbatici si pelicanii creti. Va invitam intr-o scurta vacanta in care ii puteti vedea in mediul lor natural, intr-o salbaticie unica in Romania.

DETALIILE TUREI:

  • Durata: 4 zile si 3 nopti
  • Numar de locuri: 8
  • Numar minim de participanti: 4
  • Dificultate: usor
  • Cazare: casa traditionala
  • Pret: 750 lei/persoana
  • Pret fara mese: 520 lei/persoana

PRETUL INCLUDE:

  • Cazarea pentru cele 3 nopti in casa traditionala
  • Toate mesele (cu exceptia prinzului din ziua 2), incepind cu cina Din ziua 1 si terminind cu prinzul din ziua 4
  • 4 excursii cu barca, bicicleta si caiacul
  • Lotca de 8 metri si combustibilul
  • Caiacul
  • Bicicleta
  • Taxele de acces in Rezervatia Biosferei Delta Dunarii
  • Doi ghizi experimentati

PRETUL NU INCLUDE:

  • Bauturile racoritoare si alcoolice

PROGRAMUL ZI CU ZI:


Ziua 1: Va asteptam in Jurilovca dupa ora 14:00. Cei care ajung devreme isi pot petrece ziua intr-o intr-o scurta calatorie pe bicicleta la situl arheologic Orgame/Argamum de la Capul Dolosman, aflat la 6 km de Jurilovca. Seara vom avea parte de o cina traditionala delicioasa din peste.

Ziua 2: Dupa micul-dejun, in jurul orei 9.00, plecam cu lotca (daca vintul ne va ajuta, vom naviga cu parusul, vela traditionala a pescarilor lipoveni), pe Lacul Razim, spre Periteasca, un fost punct pescaresc de pe plaja salbatica a Marii Negre. In zona traiesc citeva sute de cai salbatici care, cu putin noroc, se vor lasa vazuti.
De la Periteasca ne vom continua drumul pe biciclete, pe plaja salbatica, prin teritoriul cailor salbatici, spre Gura Portitei. Cine nu vrea sa se confrunte cu drumul de nisip de pe plaja poate sa continue traseul spre Portita cu barca. Prinzul il vom lua la restaurantul din Gura Portitei, iar spre seara vom pleca pe Lacul Golovita, spre Jurilovca unde ne asteapta cina cu alte delicioase retete lipovenesti.
Ziua 3: Dupa micul-dejun, in jurul orei 10.00, plecam cu lotca spre Insula Ceaplace din Lacul Sinoe, unul din putinele locuri din Delta Dunarii si din Europa unde cuibareste pelicanul cret. Dupa ce vom observa si fotografia pasarile, ne vom indrepta spre plaja salbatica din zona Periboinei unde vom acosta la un adapost pescaresc si unde vom gati un bors de peste chiar pe malul marii. Seara, la intoarcerea acasa, ne va astepta masa cu alte retete lipovenesti. Ziua 4: Duminica dimineata vom merge in port unde ne asteapta caiacele. Cu ajutorul lor vom ajunge pe canale pe care nici o alta ambarcatiune nu poate intra. Va fi ocazia in care vom putea vedea delta in toata splendoarea ei salbatica si un prilej de a observa si fotografia un numar mare de specii de pasari. La intoarcerea acasa, prinzul va fi gata pregatit, dupa care ne vom lua la revedere.

CE VEDEM:

  • Cetatea Orgame/Argamum – prima localitate de pe teritoriul Romaniei mentionata intr-un izvor antic scris
  • Faleza Dolosman – singura faleza stincoasa din zona litorala a Romaniei
  • Caii salbatici de pe plaja Periteasca
  • Insula Ceaplace cu colonia de pelicani creti, arie strict protejata in Rezervatia Biosferei Delta Dunarii
  • Rezervatia Biosferei Delta Dunarii
  • Plajele salbatice ale Marii Negre
  • Gura Portitei


Contact: razim.sinoe@gmail.com